 |
|
...Cu o minte ca a lui nu poţi fi decât plin de fiinţa proprie. Ăsta e lucrul firesc, nu să-ţi laşi sufletul cotropit de obraznice fantoşe. Ş-apoi, Mateiu considera că fanteziile sunt esenţiale în viaţă, că fără ele existenţa se târăşte lamentabil. Deşertăciuni, s-ar putea zice; dar merită să vieţuim fără deşertăciuni? Pentru ce? Pentru vreun militantism oarecare, pentru amor, pentru ierarhie? Mateiu şi-a hrănit asiduu fanteziile – păcat că a avut doar o brumă de avere. Şi atât de puţină vreme...
...Și, nu în ultimul rând, m-a sedus obsesia lui pentru stil. „Style!”, proclama el, gândindu-se nu atât la scriitură, cât la el însuși, ca ființă. Deși, într-un fel, a riscat să se piardă și ca autor: între a se îmbuiba cu metafore sau a se dedica unei proze încrâncenate, a ales să compună ceva nemaivăzut, aproape în disprețul cititorului comun. Nu s-a gândit nicidecum să dea satisfacție publicului de tiraj mare...